Grupul infracțional de la Buzău – Introducere

 

Începând cu martie 2020 și până undeva după alegerile parlamentare din decembrie al aceluiași an, eu, famila mea, prietenii mei și familiile lor am fost ținta unei campanii violente de calomnie și defăimare.

Motivul? Încă nu l-am aflat în întregime, dar sper ca magistrații să aibă suficientă răbdare să citească cele câteva sute de pagini din probatoriu. Mai sper ca magistrații să nu se lase influențați de factorul politic local.

Mi s-a spus de mai multe ori în acea perioadă că printre cei care „semnau” articolele din ziarele locale și pe paginile de Facebook neasumate, adică false, se află și o persoană de sex feminin.

Am analizat și eu aspectele sesizate de oamenii care voiau să mă ajute să identific nenorociții, iar concluzia a fost că da, unele mizerii sunt semnate de o femeie. Cine să fie oare?

Am avut răbdare, multă răbdare, că dacă nici cei trei ani trecuți de atunci nu se pot numi răbdare, ce altceva să fie?

 

Cercetarea și analiza datelor culese cu grijă au relevat un nume foarte cunoscut în presa locală: Florina Arghir Popescu, Gazela Buzoiană, proprietară la Gazeta Buzoiană, unul dintre ziarele online ale propagandei PSD Buzău.

Deocamdată nu vreau să fac o asociere directă între lăturile scrise de Gazelă și PSD Buzău, dar pot face o asociere frumoasă între Florina Arghir Popescu, un domn cu față de interlop fără fapte și un fost conducător de instituție publică.

Numele interlopului și al șefei de instituție publică se leagă tot de PSD Buzău, dar repet, încă nu pot acuza Unicul Partid că a comandat ceva la adresa mea, a prietenilor și familiilor.

Evident, la un moment dat șefii Unicului Partid vor trebui să confirme sau să infirme asocierea cu Gazela și cu restul ziariștilor care au participat la acel grup format pentru a încerca să distrugă câțiva oameni cărora nu le erau pe plac.

Poate vom afla ce i-a determinat și pe alți ziariști locali celebri să constituie un grup organizat. Și poate vom afla și cine a sponsorizat grupul acesta, pentru că acolo s-au băgat bani grei.

Răbdare, răbdare, că sunt pe rol și dosare penale!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *