Țața Zota din Coasta Luncilor: „Fac eforturi mari să ânvăț copii să citeask!”
Este vorba de duamna Zota, profesor de Română la Lopătari, județul Buzău, dar și consilier local din partea PSD.
Lopătărenii cei mai aprigi îi mai spun și țața Zota din Coasta Luncilor. Nu știu precis de ce i se spune așa, însă oricine își poate da seama dacă îi urmărește evoluțiile la meciurile din CLM.
„Nu toți copiii vor să citească, să se culturalizeze, mai vor și nunți și manele!”, a fost una dintre opiniile duamnei profesor de Română la ultima ședință de consiliu local, ședință monitorizată audio de Adi Pate, liderul județean al pesediștilor agramați din pesede. Sâc!
Ma jos puteți urmări țățismele țaței Zota la ședința de azi.
După alte câteva solo-uri de thrash-metal-manelizat, lidera PSD din Coasta Luncilor l-a certat grav pe primarul Claudiu Constantin. L-a certat pentru că a îndraznit să dea o declarație la ziar, mă!
Nu suntem nenorociții comunei (consilierii psd n.r.) care nu vrea progresul și nu vrea ca cei din comună să fie scoși din noroi!
Spre sfârșitul discursului, unul parcă rupt dintr-o ședință la județeana de partid, țața Zota ar fi vrut să-l tragă de perciuni pe primar, dar în sala de ședință de afla un musafir de la Consiliul Județean.
Totuși, nu cred că țața Zota va rămâne nesatisfăcută până la sfârșitul acestui mandat!
PS Păi, phă, țață Zota, dacă faci eforturi mari la limba română, de ce nu te apuci de altceva?